Ἄρθρο τοῦ μοναχοῦ Παταπίου Καυσοκαλυβίτου για τη Ρουμάνικη έκδοση του ΠΕΜΠΤΟΥΣΙΑ
În Sfântul Munte, în acest ținut al pocăinței și laborator al sfințeniei, în schitul Sfintei Treimi de la Kavsokalivia Marii Lavre și în coliba Sfântului Gheorghe, a trăit la începutul vieții sale monahale, dar și la sfârșitul vieții sale pământești, una dintre cele mai importante prezențe duhovnicești ale secolului trecut, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991), cunoscut deja în întreaga lume ortodoxă.
Este vorba despre un excepțional fenomen de chemare divină și viață sfântă. Vorbim despre cazul special al unei fizionomii duhovnicești care, pe de o parte, a contribuit la reînviorarea vechii tradiții ascetice a Părinților athoniți, iar pe de altă parte, a îmbinat viața monahală și isihastă cu slujirea filantropică și frățească a creștinilor care se nevoiau în lume.
Pe Sfântul Munte rămâne nestinsă flacăra necreată a vieții Bisericii. Iar Sfântul Porfirie a fost o manifestare a acestei lumini nepătate și neapuse și încă o mărturie a harului divin și a vieții și experienței athonite pentru epoca noastră agitată. Viața sa ne dă mângâierea că Dumnezeu acționează și astăzi și îmbrățișează cu iubirea Sa sărmana noastră lume. Chiar dacă acest om excepțional al lui Dumnezeu a trecut și a plecat de pe pământ, ne-a lăsat spre imitare nouă, oamenilor din secolul al XXI-lea, urme curate ale sfințeniei.
Știrea despre proclamarea oficială a sfințeniei părintelui Porfirie (noiembrie 2013), a constituit un motiv de mare bucurie printre credincioși. După cum era firesc, acest eveniment i-a bucurat foarte mult și pe părinții athoniți, și în special pe cei care ne nevoim la schitul Sfintei Treimi din Kavsokalivia, care suntem fii duhovnicești ai Cuviosului Porfirie, după cum suntem fii duhovnicești și ai sfinților mai vechi ai Schitului, ai cuvioșilor Maxim, Nifon, Nil, ai întemietorului schitului, cuviosul Acachie, ai cuvioșilor martiri Roman, Nicodim, Pahomie și Constantin.
Personalitatea harismatică cu adevărat impresionantă și bogată a Sfântului Porfirie, a ultimului în lanțul de aur al oamenilor sfinți de la Kavsokalivia, s-a cultivat într-un loc în care tradiția duhovnicească se poate simți până astăzi. De la primii locuitori ai Kavsokaliviei până la ultimii bătrâni îmbunătățiți, cu toții formează o familie spirituală căreia toate îi sunt comune: cugetul ascetic, reușitele și harismele duhovnicești. De altfel, sentimentul continuității istorice a tradiției athonite constituie piatra de temelie a parcursului spiritual al Sfântului Munte.
Cuviosul Porfirie a avut o relație directă sau indirecă cu părinții generațiilor anterioare. Stabilirea lui în locurile de asceză ale cuvioșilor kavsokaliviți din vechime i-a creat o identitate de spirit cu aceștia și l-a impulsionat să realizeze isprăvi ascetice asemănătoare. Colibele, peșterile, sihăstriile care stau suspendate în locuri abrupte rămân martori tăcuți ai vieții minunate și îngerești a părinților iar pentur noi, ce mai tineri, o chemare permanentă de a-i imita.
Cuvosul Porfirie nu s-a gândit niciodată să părăsească Sfântul Munte și mănăstirea sa de metanie și să se întoarcă în lume. Iubirea sa divină l-a îndemnat să se găsească „în pustiuri” singur cu singurul Dumnezeu. Însă o boală greu de vindecat în condițiile aghioritice i-a obligat pe părinții săi călugări să îi poruncească să se întoarcă la locurile sale natale pentru a se face bine. Aceasa a fost sfânta iconomie pentru a-și oferi fraților săi din lume, timp de aproape cincizeci de ani, slujirea sa preoțească și duhovnicească precum și bogatele sale harisme. Cuviosul Porfirie a adormit întru Domnul la coliba sa de metanie, după o boală dureroasă pe care a îndurat-o cu răbdare.
Dragostea sa față de locul său de metanie dar și smerenia sa au fost așa de mari încât, prevăzându-și sfârșitul, s-a îndepărtat de lume pentru a nu fi cinstit la înmormântarea sa, revenind acolo unde a început luptele sale duhovnicești, la Schitul Kavsokalivia al Marii Lavre. Ultima sa rugăciune nu a fost decât ca Dumnezeu să îl învrednicească să își sfârșească viața acolo unde s-a născut duhovnicește. Și Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. S-a întors și a adormit întru Domnul acolo unde a fost tuns în monahism.
Cuviosul Porfirie i-a spus unui foarte drag vizitator, cu două luni înainte de adormirea sa: „Această cămăruță este locul unde am pornit, pe când aveam paisprezece ani și am urcat aici la părinții mei de veșnică pomenire, Pantelimon și Ioanichie. Dumnezeu a îngăduit și am revenit aici”. Și zicând acestea, ochii săi înhiși s-au umplut de lacrimi de bucurie, recunoștință și mulțumire față de Dumnezeu.
Traducurea din limba greacă de diac. dr. Florin Toader Tomoioagă și pr. dr. Florin-Cătălin Ghiț.
